Victor Sintès

Victor Sintès
Informații personale
Născut(ă) (43 de ani)
Caen, Franța
Înălțime1,69 m
Greutate62 kg
ȚarăFranţa Franța
Algeria Algeria
Armăfloretă
Mânădreptace
Clasamentul FIEcurent
Palmares de medalii
Competitor pentru Franţa Franța
Campionatul Mondial
Aur Leipzig 2005 Pe echipe
Argint Catania 2011 Pe echipe
Bronz Catania 2011 Individual
Campionatul European
Argint Moscova 2002 Pe echipe
Argint Sheffield 2011 Pe echipe
Argint Legnano 2012 Pe echipe
Modifică text Consultați documentația formatului

Victor Hamid Sintès (n. , Caen, Franța) este un scrimer specializat pe floretă, care a reprezentat mai întâi Franța, apoi Algeria. Sub culorile Franței a fost campion mondial pe echipe în 2005 și laureat cu bronz la Campionatul Mondial din 2011.

Carieră

S-a apucat de scrimă la vârsta de șase ani la clubul din Rueil-Malmaison, în regiunea pariziană, sub îndrumarea maestrului Philippe Mertine.[1] Mama sa era presedintele clubului.[2] În 2000 a obținut o medalie de bronz la individual și medalia de aur pe echipe la Campionatul Mondial de juniori.[1]

S-a alăturat echipei naționale a Franței în 2002 pentru Campionatul European de la Moscova, unde a obținut medalia de argint pe echipe. În 2005 a devenit campion mondial pe echipe. Apoi a trecut printr-o perioadă slabă, marcată de mai multe probleme fizice: de trei ori a fost operat la picior.[3]

S-a întors la cel mai înalt nivel în 2011, cucerind medalia de argint pe echipe la Campionatul European de la Sheffield. La Campionatul Mondial din același an a ajuns în semifinală, unde a fost învins de italianul Andrea Cassarà, și a luat bronzul.[3] La proba pe echipe Franța a pierdut la limită (44–45) cu China și s-a mulțumit cu argintul.[4]

Calificat cu echipa la Jocurile Olimpice din 2012 de la Londra, a pierdut în optimile de finală cu chinezul Lei Sheng, care a câștigat medalia de aur în cele din urmă.[5] La proba pe echipe, Franța a întâlnit Statele Unite în turul întâi. Franța ducea scorul 30–24 când Sintès a intrat pe planșă în releul șase. A fost zdrobit de americanul Miles Chamley-Watson, scorul fiind 11–1. Franța nu a putut reveni și a fost învinsă.[6] Imediat după înfrângere a fost criticat dur de colegul său Erwann Le Péchoux.[6] La rândul său, Sintès a acuzat conducerea tehnică a Federației Franceze de Scrimă și în special pe antrenorul național, Stéphane Marcelin.[7] Imediat Sintès a fost exclus de echipa și exilat de INSEP, centrul de pregătire național francez.[8]

După ce a fost exclus de echipa Franței, a ales să concureze pentru Algeria: bunicul său maternal, Abdelhamid Bensegueni, a fost un fotbalist algerian[9] și ambii părinți s-au născut în această țară.[10] În octombrie 2014 și-a obținut pașaportul algerian. Totuși, Federația franceză a refuzat să-l elibereze anticipat și el a avut să aștepte până în martie 2016 pentru a concura sub culorile Algeriei. În aprilie s-a calificat la Jocurile Olimpice din 2016 după ce a câștigat turneul preolimpic al zonei Africa.[9] La Rio a pierdut în primul tur cu britanicul Richard Kruse, scorul fiind 4–15.[10]

Referințe

  1. ^ a b „Première pour Victor Sintes”. Le Parisien (în franceză). . 
  2. ^ Alexandre Bardot (). „Le chemin de Sintès”. Le Parisien (în franceză). 
  3. ^ a b „Mondiaux d'escrime : Victor Sintès décroche la première médaille française”. Le Monde (în franceză). . 
  4. ^ Grégory Jouin (). „Argent mécontent pour le Fleuret français” (în franceză). AFP. 
  5. ^ Thierry Tazé-Bernard (). „Victor Sintes, une histoire de famille” (în franceză). France TV. 
  6. ^ a b „Le Péchoux: "Je n'ai pas envie de parler de lui"” (în franceză). Eurosport. . 
  7. ^ „« A Londres, il y avait une sale ambiance »”. Le Parisien (în franceză). . 
  8. ^ Laurent Pruneta (). „Marcelin : "Sintès a trahi l'équipe de France"”. Le Parisien (în franceză). 
  9. ^ a b Patrick Issert (). „Fleuret : Victor Sintès qualifié pour les JO de Rio sous les couleurs de l'Algérie”. L'Équipe (în franceză). 
  10. ^ a b Aurélien Bouisset (). „Jeux Olympiques : le pari perdu de Victor Sintès”. L'Équipe (în franceză). 

Legături externe

  • en Victor Sintès la Olympedia.org Modificați la Wikidata