Stela Teodorescu

Stela Teodorescu
Date personale
Născută9 iulie 1926(1926-07-09)
Moinești
Decedată (81 de ani)
Iași
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiepsiholog, profesor universitar, prorector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași în intervalul 1976 -1981
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Activitate
OrganizațieUniversitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Stela (Steluța) Teodorescu (n. 9 iulie 1926, Moinești, județul Bacău – d. 9 mai 2008, Iași) a fost psiholog, profesor universitar, prorector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în intervalul 1976-1981.

Biografie și activitate

A făcut școala primară în orașul natal, iar cursurile gimnaziale și liceale la Școala Normală de Fete din Bacău (1938-1946). A absolvit în 1950, cu calificativul „excepțional” și diplomă de merit, cursurile Facultății de Pedagogie-Psihologie de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”. Rămâne în facultate ca asistent la catedra de Psihologie-Pedagogie. A obținut doctoratul în psihologie (1968) cu teza Concepția psihologică a lui Pierre Janet despre om, sub coordonarea academicianului Vasile Pavelcu. A fost lector (1958), conferențiar (1969), iar în 1972 a devenit prima femeie profesor în domeniul psihologiei al Universității din Iași. S-a retras din activitatea în 1986, cu statutul de profesor emeritus. Științific, este autorul a trei cărți, coautor la alte cinci, are peste douăzeci de capitole/studii în volume colective și peste patruzeci de articole în reviste de specialitate. Două dintre articolele sale din Revista de Psihologie (București 1966[1], 1973[2]) sunt indexate APA/ PsycINFO, fapt rarisim în epocă pentru domeniul socio-uman.

Scrieri

Autor

  1. Psihologia conduitei, Ed. Științifică, 1972.
  2. În lumea copilului, Ed. Didactică și Pedagogică, 1976.
  3. Psihoantropogeneza. Concepția psihologică a lui Pierre Janet despre om, Ed. A92, 1997.

Coautor

  1. Metode pentru cunoașterea personalității – cu privire specială la elevi (coord. A. Cosmovici), Ed.Didactică și Pedagogica, 1972
  2. Adolescență și adaptare, (coord. P. Brânzei), 1974.
  3. Probleme fundamentale ale psihologiei, (coord. B. Zorgo), Ed. Academiei, 1980.
  4. Psihologia educației și dezvoltării, (coord. I. Radu), Ed. Academiei, 1983.
  5. Dicționar enciclopedic de psihologie, (coord. U. Șchiopu), Ed.Babel, 1997.

Note

  1. ^ Stela Teodorescu, Force and Psychic Stress in Pierre Janet's Conception, Revista de Psihologie, Vol 12(2), 1966, 227-238. http://psycnet.apa.org/psycinfo/1967-15972-001
  2. ^ Stela Teodorescu, Dynamics of Behavior Adjustment in Pierre Janet's Theory. Revista de Psihologie, Vol 19(2), 1973, 159-167. http://psycnet.apa.org/psycinfo/1975-22170-001

Bibliografie

  • C. Cucoș, Ce rămâne după ce un profesor nu mai este, ziarul ”Lumina”, 24 iunie 2008.
  • T. Constantin Dârțu, Personalități române și faptele lor: 1950-2000, Casa de Editură Venus, Iași, vol. IX, 2004, pp. 216-224.
  • I. Mânzat, Istoria universală a psihologiei, Universitatea “Titu Maiorescu”, București, 1994, p. 149.
  • A. Neculau, Doamna, Ziarul de Iași, 1 iunie 2008.
  • A. Neculau, Stela Teodorescu (9.VII.1926-9.V.2008), Revista de Psihologie, nr. 3-4/2008, pp. 321-323.
  • A. Neculau, Interviu cu Stela Teodorescu, Psihologia Socială, nr. 33/2014, pp. 11-22.
  • A. Stan, Profesor universitar dr. Stela Teodorescu (1926-2008) – distincție și eleganță academică, Historia Universitatis Iassiensis, V, 2014, pp. 389-394.
  • U. Șchiopu, Dicționar de psihologie, Ed. Babel, București, 1997, p. 687.
  • U. Șchiopu, Istoria Psihologiei, Editura Academiei, București, 2007, p. 518.
  • I. Timofte, Personalități ieșene, vol XII, Ed. Pim, Iași, pp. 339-343.
  • M. Ursachi, Am mare credință în destinul poporului român și al poeziei romîne, Convorbiri literare, nr 3/2004.
  • I. Văduva-Poenaru, Enciclopedia marilor personalități din istoria, știința și cultura românească de-a lungul timpului, Editura Geneze, vol. V, 2003, pp. 427-429.

Legături externe

  • http://150.uaic.ro/personalitati/psihologie-si-stiinte-ale-educatiei/steluta-teodorescu/
  • http://www.psih.uaic.ro/organizare/memoriam/StelaTeodorescu.pdf Arhivat în , la Wayback Machine.
  • http://www.oiss.ro/wp-content/uploads/2014/10/RPS-IN-DIALOG_Stela_Teodorescu.pdf[nefuncțională]
  • http://ziarullumina.ro/ce-ramane-dupa-ce-un-profesor-nu-mai-este-56602.html
  • https://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_personalit%C4%83%C8%9Bilor_din_Ia%C8%99i
  • http://www.ziaruldeiasi.ro/opinii/doamna~ni4q02


v  d  m
Profesori ai Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași - Psihologie și pedagogie
Ștefan Bârsănescu  • Petre Botezatu  • Mariana Caluschi  • Andrei Cosmovici  • Teodor Cozma  • Constantin Cucoș  • Constantin Dimitrescu-Iași  • Ion Găvănescu  • Alois Gherguț  • Ioan Grigoraș  • Eduard Gruber  • Ion Holban  • Luminița Mihaela Iacob  • Constantin Narly  • Adrian Neculau  • Vasile Pavelcu  • Mihai Ralea  • Dorina Sălăvăstru  • Ana Stoica-Constantin  • Ion Străchinaru  • Stela Teodorescu  • Maria Nicoleta Turliuc  • George Văideanu

Lista completă  •  • Agronomie  • Biologie  • Chimie  • Drept  • Economie  • Filologie  • Filozofie și știinte social-politice  • Fizică  • Geografie și geologie  • Istorie  • Matematică și informatică  • Medicină  • Psihologie și pedagogie  • Teologie  •