Ciclul solar 25

Progresia ciclului solar 25 începând din august 2021

.

Ciclul solar 25 este ciclul solar actual pentru anii 2020, al douăzeci și cincilea din 1755, când a început monitorizarea extensivă a activității petelor solare.[1][2] Acest ciclu a pornit în decembrie 2019[3] și ar trebui să continue până în 2030. [4][5] Conform cu acordul general, acest ciclu solar va fi mai slab decât media (adică mai slab decât maximul modern).[6]Organizații precum Societatea Internațională pentru Energie Solară (ISES) și Centrul de prognoză meteo-spațială (SWPC) al NOAA nu au emis sau aprobat previziuni pentru ciclu până în 2019.

În aprilie 2018, Soarele a dat semne de apariție a unei pete solare magnetice inverse, care a dat startul acestui ciclu solar. Este tipic în timpul tranziției de la un ciclu la altul să experimentăm o perioadă în care există pete solare de ambele polarități (în timpul minimului solar). Petele solare polare cu polaritate inversă sugerează că tranziția către ciclul 25 este în curs de desfășurare.[7]Prima pată solară din ciclul 25 ar putea să fi apărut la începutul lui aprilie 2018[8] sau chiar în decembrie 2016.[7]

Note

  1. ^ „Some Implications Using the Group Sunspot Number Reconstruction”, Solar Physics, 205 (2), pp. 383–401,  .
  2. ^ „The Sun: Did You Say the Sun Has Spots?”. Accesat în . .
  3. ^ „Le Soleil a débuté son 25-ième cycle d'activité, annonce la Nasa : qu'est-ce que cela signifie ?”. Accesat în . .
  4. ^ „Waiting For The Next Sunspot Cycle: 2019-2030”, HuffPost (în engleză), accesat în  .
  5. ^ „Deciphering Solar Magnetic Activity: On the relationship between the sunspot cycle and the evolution of small magnetic features”, The Astrophysical Journal, 792 (1), p. 12 .
  6. ^ „Prediction of the strength and timing of sunspot cycle 25 reveal decadal-scale space environmental conditions”, Nature Communications, 9 (1), p. 5209 .
  7. ^ a b „A Sunspot from the Next Solar Cycle”. Accesat în . .
  8. ^ „A Sunspot from Cycle 25 for sûre”. Accesat în . .

Legături externe

  • en [1]
  • en Predicție a ciclului solar Centrul de zbor spațial Marshall al NASA
  • en Progres al ciclului solar (Centrul de previziune meteorologică spațială al National Oceanic and Atmospheric Administration
  • Portal astronomie
  • Portal anii 2010
  • Portal anii 2020
  • Portal anii 2030


v  d  m
Soarele
Structura internă
Nucleul solar · Zona radiativă · Zona convectivă
Atmosfera
Fotosfera
Supergranulație · Granulație · Facule · Pete solare
Regiunea de tranziție · Protuberanțe · Gaură coronală · Ejecție de masă coronală · Buclă coronală · Jeturi de gaze
Variații solare
Heliosfera
Vânt solar · Heliopauză · Bow shock
Alte articole
Tip: pitică galbenă · Clasa spectrală: G2V · Categorie Soare · Portal Portal Sistemul solar · Portal Portal Astronomie · Portal Portal Soare